N’am adunat prea multe ore de somn noaptea trecuta, din cauza finalei de la US Open. O finala minunata, in care antipaticul de Roger a pierdut in fata unei sperante mai interesante decat Murray, argentinianul Del Potro. O sa dea foarte bine la cv sa castige primul mare slem tocmai in fata lui Federer. Cum ar spune cei de la ITV, the first of many for JMP. Pentru mine ramane acea satisfactie deosebita cand il vad pe Fed invins. El si Real, sa tot piarda. Chiar asa, poate face Zurich o surpriza?
Pe de alta parte, o partida minunata de fotbal pe nocturna, cu zgomotul tribunelor de la Poli pe fundal. O buna demonstratie a teoriei aceleia cu “fiecare joaca mai bine cand echipa joaca bine”. S’a vazut si nivelul de incredere al fiecaruia, dar si responsabilitatea benefica de a nu fi mai prejos decat colegii, de a nu iti bate joc printr’o mutare stupida de eforturile lor. Demult n’am mai jucat un meci atat de competitiv. Ah, si demult n’am mai jucat contra unor adversari de culoare care sa nu fie tigani, ci chiar all blacks. Au un stil ciudat de a juca, foarte mobil, destul de tehnic, dar imprecis. Si ma incurca prin indicatiile pe care si le dau in limbi ciudate.
Putina F1 la final. Dupa 16 ani de absenta, va reveni legendara echipa Lotus. Ce frumos ar fi sa lege un nou parteneriat cu John Player Special si sa’l ia pe Bruno. Vive la memoire de Colin Chapman. Pragmatic vorbind, avem Lotus in loc de BMW (in sfarsit o echipa cu nume, nu ca Manor, US si Campos) dar… ce vom avea in loc de Renault? Sper sa ii loveasca fulgerul pe 23 septembrie si sa se retraga, cu obrazul crapat de rusine. N’am sa plang nici dupa Toyota, desigur. Iar Mclaren daca ajung sa dea bani pe motoare Mercedes, doar din cauza incapatanarii lui Dennis/Ojjeh de a pastra pachetul majoritar, ar fi inceputul sfarsitului. Din nou, a pleasure to watch.
No comments:
Post a Comment